Valea Iadului – un spaţiu geografic bine individualizat, cu elemente de identitate proprie, generate de fericita îmbinare între creaţia divina si cea umană – este locul in care, de-a lungul timpului geologic, munţii s-au înălţat si apoi au fost macinaţi de timp, apele s-au împletit si despletit continuu, şi-au schimbat adesea cursul, au sfredelit piatra muntelui până au dat chipul de azi locurilor, asemenea unei mâini dibace de sculptor.
Evoluţia paleogeografică a bazinului Văii Iadului este strâns legată de evoluţia întregului lanţ carpatic, în general, si de cea a Apusenilor, în particular.
Primele etape ale evoluţiei reliefului duc la individualizarea unor formaţiuni în cadrul orogenezei caledoniene din Silurian, formându-se o cordilieră de şisturi cristaline ce se întindea în cadrul geosinclinalului carpatic din Câmpia Crişurilor până în Podişul Transilvaniei (zona Cluj-Napoca).
În cadrul orogenezei hercinice, ca fază urmatoare de evoluţie, au avut loc slabe metamorfozări şi cutări. Acestea au fost urmate de un magmatism granitic, când s-au format batolite şi laccolite, roci dure păstrate in fundamentul lanţului montan. Magmatismul granitic din triasic a fost reprezentat de erupţii bazice submarine ce au avut loc în faza kimmerică veche şi în urma cărora au luat naştere ofiolitele.
Transgresiunea marina din jurasic a dus la acoperirea ofiolitelor cu conglomerate cuarţitice, gresii foarte dure, calcare şi dolomite în faza kimmerică nouă. In timpul fazei austrice, din cretacicul mediu, s-a produs încălcarea domeniului de Codru peste Autohtonul de Bihor, luând naştere sistemul pânzelor de Codru, strate de roci supuse ulterior acţiunii agenţilor modelatori externi (variaţii termice, precipitaţii, acţiunea reţelei hidrografice), fapt ce a determinat păstrarea lor în fundament sub formă de petice (depozite permiene dispuse peste Autohtonul de Bihor).
În cretacicul superior, în senonian şi în paleocen (danian) are loc faza laramică. În timpul acestei faze a luat naştere complexul banatitic al Vlădesei şi au apărut o serie de linii de falie pe care vor ieşi spre suprafaţa magme din ce în ce mai acide.
În fazele orogenetice următoare, savică şi stirică, din paleogen şi neogen, au loc noi înălţări şi falieri. Pe aceste noi linii de falie se vor manifesta primele erupţii neogene, în helveţian, şi continuate apoi cu cele din sarmaţian (faza attică) şi pliocen (fazele rhondanică şi valahă). (Geografia României vol. I, 1983; Monografia geografică a României, vol. I, 1960)
În timpul ultimelor faze orogenetice, rhodanică şi valahă, vulcanismul atinge paroxismul, iar tectonica a fost deosebit de activă. În faza valahă Carpaţi au fost ridicaţi în bloc cu 500-1000 m, context în care se schiţează fizionomia actualului relief.
Evoluţia paleogeografică a Văii Iadului, în contextul general enunţat anterior, capătă valenţele propriei individualităţi.
Reţeaua hidrografica s-a instalat în cuaternar şi a înlăturat în mare parte stiva de lave de sub care apare la zi fundamental calcaros mezozoic.
Valea Iadului este o vale formată în tortonian , cursul său modificându-şi direcţia de scurgere în funcţie de variaţiile înregistrate de nivele de bază la care se racorda.
Astfel, iniţial, Iadul se scurgea spre nivelul de bază al Golfului Şimleului de la Osteana, iar când rolul acestuia a început să scadă s-a reorientat spre nivelul de bază al Golfului Panonic de la Borod, care a devenit mai activ datorită mişcărilor tectonice care au avut loc aici.
Mărturie a scurgerii Iadului spre Osteana, în tortonianul superior, stă înşeuarea dintre Dealul Mare (1075 m) şi Dealul Paltiniş (892 m), precum şi cotul de 900 din dreptul pârâului Sărăcel. Acest cot al Iadului este considerat ca un cot de captare spre bazinul Borodului, al cărui nivel de bază devenise mai activ şi dinspre care se individualiza prin captări successive spre amont Crişul Repede.
Scurgerea spre Osteana se făcea peste actualul curs al Văii Sărăcelului şi pe deasupra Văii Neportocului, actual afluent al Crişului Repede.
Izvoarele prezumtivului Iad Primar corespundeau cu cele ale actualului pârâu Sebeş şi nu se găseau în bazinetul Stâna de Vale. Bazinetul Stâna de Vale era drenat de Iadul Superior despre care se presupunea că avea o scurgere est-vest, probabil spre bazinul Beiuşului.
În sarmaţian au avut loc remanieri hidrografice între Iad şi Drăgan, în timpul cărora acesta din urmă a captat pârâul Sebeş, fostul izvor al Iadului Primar. Acest fapt este dovedit de înşeuarea dintre vârfurile de 1229 m şi 1337 m şi de cotul de 900 pe care îl face Sebeşul puţin mai la nord de această înşeuare.
Iadul Superior din bazinul Stâna de Vale, continua să se dirijeze spre Beiuş, iar Iadul Primar spre Osteana. Rămas “fără izvoare” Iadul Primar a înaintat prin eroziune regresivă spre bazinetul Stâna de Vale însuşindu-şi ca izvoare Iadul Superior.
Odată cu creşterea importanţei nivelului de bază al golfului Oradea – Vad şi ridicarea nivelului golfului Şimleu, Iadul a fost atras de nivelul de bază de la Borod. Vechea scurgere a Iadului către Osteana este întreruptă, cursul său inițial continuându-se azi cu scurta vale a Neportocului.
După mai multe oscilaţii spre vest, Valea Iadului îşi va fixa gurile de vărsare pe locul actualei confluenţe cu Crişul Repede, la o altitudine de 320 m.
Bazinul hidrografic al Văii Iadului a avut o evoluţie paleografică complexă impusă de diversitatea structurală a condiţiilor geologice şi de marea variabilitate a conjuncturii tectonice. Acestea s-au reflectat într-o redefinire şi o redimensionare permanentă a caracteristicilor morfologice şi morfometrice ale bazinului hidrografic recognoscibile în prezent prin caracterul heterogen al distribuţiei reţelei de drenaj şi diversitatea tipurilor de relief înglobate.
Procese continue de modelare a reliefului acestui areal pitoresc se manifestă şi azi, dar timpul istoric scurt fac ca acestea să fie mai puţin sesizabile. Profilul transversal al Văii Iadului, şi al afluenţilor săi, în forma literei V, indică faptul că sunt văii tinere, în continuu proces de evoluţie şi transformare. Ca procese actuale, manifestate însă cu amploare mică, pot fi identificate procesele de adâncire în propria albie, surpări de maluri si reduse procese de înmlăştinire, îndeosebi la gurile de vărsare, fie ale afluenţilor în colectorul principal, fie ale Văii Iadului, în Lacul de acumulare Leşu sau chiar în Crişul Repede. In timp geologic, procesele de înmlăştinire vor avea ca finalitate formarea de micro-delte la gurile de vărsare. De altfel, trebuie menţionat faptul că edificarea amenajărilor hidroenergetice, pe cursul Iadului, au determinat o încetinire a proceselor erozive specifice văilor montane, influenţând în primul rând durata evoluţiei reliefului fluviatil.
Articol publicat in revista "Zodii in cumpana", nr. 1(66)/ 2011
©Geobihor 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu