28 aprilie 2011





             Comunicat de presă
 


Lansarea proiectului „Călător prin Bihor”

   Consiliul Judetean Bihor a demarat in luna martie 2011, proiectul „CĂLĂTOR PRIN BIHOR”, cod SMIS 18616, destinat promovării produselor turistice specifice şi atragerii de turişti in judetul Bihor. Proiectul a fost aprobat spre finaţare in cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritara 5 Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3. „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operaţiunea „Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice si activităţii de marketing specifice”.
   Valoarea totala a proiectului este de 420 780,73 lei din care partea de co-finantare suportata de CJ Bihor este de 6790, 66 de lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 288603,05 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 44139,29 lei.
   Proiectul vizeaza promovarea a 22 de produse turistice specifice judeţului Bihor pe 4 axe prioritare si anume:
- peşteri amenajate: Peştera Meziad, Peştera Vadu Crişului, Peştera Unguru Mare, Peştera Cetăţile Rădesei, Peştera Gălăşeni;
- peisaj carstic: Valea Iadului, Valea Sighiştelului, Valea Videi, Valea Roşia, Valea Finişului, Platoul carstic Vaşcău-Călugări;
- biserici de lemn si zid: bisericile de lemn de la Sebiş, Brădet, Josani, Peştis, Beznea si bisericile de zid de la Abram, Voivozi, Homorog;
- arta populara: ceramica alba, vioara cu goarnă, lada de zestre.
   Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, in perioada martie 2011 – martie 2013.
Prin acest proiect se urmăreşte creşterea numărului de turşiti care vizitează judeţul precum si promovarea potenţialului turistic local la nivel naţional. Acest proiect se adresează cu precadere tinerilor, elevilor, studenţilor si salariatilor din judeţ şi din ţară, cât si turiştilor români care tranzitează judeţul Bihor. Beneficiarii acestui proiect vor fi unităţile turistice din Bihor, dar şi administraţiile publice locale şi locuitorii din zonele turistice promovate în cadrul proiectului.
   Lansarea oficială a proiectului va avea loc in data de 06.05.2011, la Hotel Transit, Oradea.
Pentru informaţii suplimentare, privitoare la proiectul „Călător prin Bihor”, persoana de contact este dr. Aurelia Dumiter, asistent manager coordonator, telefon: 0259 427697, e-mail: aurelia.dumiter@cjbihor.ro
Oradea, 02.05.2011

Conţinutul acestul material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

2 comentarii:

  1. Buna,
    Suntem un grup de studenti ai Facultatii de Geografie din Oradea specializarea : Planificare Teritoriala anul II. Detinem blogul: http://planningoradea.blogspot.com

    Am dori daca se poate sa incepem o colaborare intre noi, schimb de link, banner, sa ne promovam.
    Mai multe informati despre noi gasiti pe blog.
    Va multumesc mult,

    O zi frumoasa va doresc
    Dan Dragos, ECO Planning

    RăspundețiȘtergere
  2. D-le Dan Dragos sunt incantata ca studentii Facultatii de Geografie din Oradea, mai ales cei de la Planificare Teritoriala, un domeniu cu siguranta de viitor, au astfel de initiative. Sunt incantata sa colaborez cu voi, iar link-ul catre blogul vostru se va regasi pe geobihor. Felicitari pentru initiative si succese!

    RăspundețiȘtergere

Campanii verzi!!!

Tara lui Andrei Sa pastram Romania curata!

Campanii

Spune NU drogurilor!

Geobihor sprijina si promoveaza campania "Sa ne cunoastem judetul!"initiata de Consiliul Judetean Bihor. Etapa a doua a campaniei se deruleaza in perioada 1-30 octombrie 2009, in liceele din judetul Bihor. Reprezentanti ai CJ Bihor si ai Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor le prezinta elevilor bihoreni frumusetile judetului si ii indeamna sa isi petreaca sfarsitul de saptamana si vacantele pe meleaguri bihorene.

Geobihor promoveaza turismul bihorean prin sustinerea proiectului "Petrece un week-end in Bihor", initiat de Consiliul Judetean Bihor
http://www.cjbihor.ro/

Geobihor sprijina campaniile umbrelaverde si oradeaverde. Alaturati-va si voi acestor campanii!!! Informatii pe http://www.umbrelaverde.ro/ si http://www.oradeaverde.ro/

Votati Parcul National Retezat!

http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/

Cheile Remetiului

Cheile Remetiului
©copyright geobihor 2009

casa traditionala Damis

casa traditionala Damis
©copyright geobihor 2009

miss Fata de la tara - Damis, Bihor

miss Fata de la tara - Damis, Bihor
©copyright geobihor 2009

platoul carstic Damis

platoul  carstic Damis
©copyright geobihor 2009

Bratca

Bratca

Agrobihor 2010

Agrobihor 2010

invitatie AGROBIHOR2009

invitatie AGROBIHOR2009

Informatii utile

In perioada 7-8 noiembrie 2009
Consiliul Judetean Bihor,
Departamentul de Geografie, Turism si Amenajarea Teritoriului din Universitatea Oradea
si
Serviciul Judetean Salvamont-Salvaspeo Bihor
organizeaza

Targul de Turism
"PETRECE SARBATORILE DE IARNA IN BIHOR"

Manifestarea va avea loc in incinta complexului comercial

ERA SHOPPING PARK.

Vor participa agenti economici din domeniul turismului (pensiuni, hoteluri, vile,) din judetul Bihor, precum si unitati de alimentatie publica, producatori traditionali de produse specifice sarbatorilor de iarna. Organizatorii si participantii vor oferi premii vizitatorilor, constand in week-end-uri gratuite la pensiuni din judet, cine romantice la unitati din jurul Oradiei si multe alte premii surpriza!!

Intrarea este gratuita!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Informatii si inscrieri: 0259427697 - Serviciul Integrare Europeana, zilnic intre orele 8-16


Intre 18 si 20 septembrie 2009, va avea loc

EXPO
AGROBIHOR 2009

Targul fermierilor bihoreni

in parcarea ERA SHOPPING PARK,
ORADEA, Calea Aradului, nr. 62

INTRAREA ESTE GRATUITA!!


In peroada 30-31 mai 2009, in pasajul Vulturul Negru din Oradea, Consiliul Judetean Bihor, in colaborare cu Primaria Oradea si A.T.R.E.C. - filiala Bihor, organizeaza
Targul de Turism

"Petrece un week-end in Bihor"
Intrarea este gratuita!!!


Asociaţii şi organisme internaţionale în turismul rural

În ţările Uniuni Europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Italia etc.) s-a încurajat crearea de asociaţii şi organisme pentru promovarea turismului rural şi serviciilor conexe.
Astfel, la nivelul Uniunii Europene s-a creat reţeaua EUROTER, care are ca obiectiv principal promovarea produselor agroturistice în Europa. Sub egida EUROTER s-a înfiinţat în septembrie 1990, Asociaţia EUROGÎTES (Federaţia Europeană pentru Cazarea Turistică Rurală la Cetăţeni, Fermă şi în Sat), care reuneşte 22 de organizaţii naţionale din 14 ţări europene (inclusiv România), totalizând peste 95.000 de structuri de primire (cazare) în mediul rural. EUROGÎTES are ca scop valorificarea şi protejarea spaţiului rural şi a turismului rural la ferme şi la sate. Creată prin mobilizarea asociaţiilor Fédération des Eurogîtes, asociaţia EUROGÎTES dă imaginea de marcă pentru cazarea turiştilor la locuitorii satelor şi la ferme în spaţiul UE.
Între obiectivele EUROGÎTES enumerăm următoarele:
- definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în turismul rural din Europa;
- crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră;
- codificarea produsului Turism rural, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin marcă sau logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere;
- atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin turism în mediul rural;
- să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât să se realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piaţa turistică.
La nivel european s-au înfiinţat şi alte asociaţii cum sunt:
- Asociaţia pentru dezvoltarea turismului rural (ATRAC) cu scopul de
a încuraja turismul rural şi cultural în cadrul programului EXPERT (încurajarea turismului rural şi protejarea mediului înconjurător)
- asociaţia ECOVAST Strategia pentru o Europă Rurală, care are ca obiectiv turismul rural ca mijloc de dezvoltare a economiei locale şi naţionale, cu implicaţii ecologice şi socio – economice.

Forme de organizare în turismul rural din România

Formele de organizarea a turismului rural în ţara noastră, cuprind două activităţi:
• de producţie şi servicii, reprezentată prin agenţi economici (particulari, asociaţii familiale şi societăţi comerciale), cu activitate economică de realizare a unui profit;
• organizaţii neguvernamentale (federaţii, fundaţii şi asociaţii nonprofit).
Asupra primei categorii avem o imagine suficient de clară a modului de organizare şi funcţionare, precum şi cadrul legislativ existent.
În ceea ce priveşte organismele neguvernamentale, acestea au ca principal atribut să promoveze dezvoltarea activităţilor de economie rurală şi turism rural. Aceste forme asociative reunesc toate iniţiativele locale, având ca scop să creeze entităţi capabile, să reprezinte şi să promoveze anumite aspecte din viaţa economico-socială din localităţile rurale în mod deosebit cele legate de activităţile de turism rural.
Organizarea şi funcţionarea acestor structuri organizatorice se realizează prin statutele şi regulamentele care le definesc, prin managementul strategiei şi programelor propuse, precum şi prin arealul de cuprindere a zonelor şi agenţilor economici.
Această formă de reprezentare a turismului rural, prin asociaţii , federaţii şi fundaţii, are capacitatea şi libertatea de iniţiativă în domeniul legislativ şi al fiscalităţii, putând formula propuneri de perfecţionare a cadrului legislativ şi economico-financiar al agenţilor economici asociaţi.
În România, aceste forme de organizare a structurilor din turismul rural, au început să fiinţeze după 1990, odată cu apariţia cadrului legislativ care să reglementeze şi să stimuleze iniţiative particulară în diferite domenii de activitate şi implicit în turism.
Dintre principalele organisme şi forme asociative, create după anul 1990, cu implicaţii directe în implementarea agroturismului în România amintim:
a) Fundaţia Română pentru Dezvoltare Montană (FRDM) înfiinţată în 1991, în scopul dezvoltării agroturismului în România. Încă de la înfiinţare, a reuşit să creeze unităţi economice sau nonprofit şi să promoveze, la nivel naţional şi internaţional, unele produse agroturistice, să iniţieze şi să elaboreze un proiect de lege pentru susţinerea turismului rural, iar cu ajutorul programului PHARE, a reuşit editarea unui ghid turistic ce cuprinde primele 2000 de gospodării atestate în perioada 1991-1994. De asemenea, a organizat derularea unui program pentru promovarea turismului rural, program ce este în curs de implementare în 7 judeţe.
În colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, FRDM a elaborat un program cu privire la integrarea tinerilor din mediul rural în activităţi de turism rural, în acest sens fiind pregătiţi 100 de tineri, proveniţi din gospodăriile ţărăneşti, pentru a lucra ca ghizi şi manageri în turism, cursurile de pregătire desfăşurându-se pe parcursul a trei etape, programate într-un an.
Pentru realizarea de legături internaţionale, FRDM s-a afiliat la organisme internaţionale, ca de exemplu EUROTER, în scopul realizării unor acţiuni pentru sprijinirea şi dezvoltarea turismului rural.
De asemenea, cu organisme specializate din Franţa, cum este CLECONFORT, Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană a efectuat mai multe schimburi de experienţă, iar în prezent, este preocupată în alinierea criteriilor de clasificare şi agreere a ofertei agroturistice, pentru a se asigura posibilitatea promovării rapide a turismului rural în România.
O colaborare interesantă s-a realizat cu organizaţia turistică CEBEMO din Olanda, cu ajutorul căreia se pot organiza cursuri de instruire şi specializare pentru toţi participanţii la acţiunile lor de promovare şi implementare a turismului rural.
b) Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) este o organizaţie neguvernamentală şi nonprofit, înfiinţată în anul 1994, în a cărei strategie de dezvoltare a turismului rural întâlnim ca principale obiective următoarele:
· acţiuni de formare şi perfecţionare a participanţilor la turismul rural, prin cursuri şi diferite forme de pregătire;
· selecţionarea, pregătirea şi coordonarea activităţii corpului de experţi, pentru a putea acorda asistenţă tehnică tuturor operatorilor din turismul rural;
· acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă fermelor şi pensiunilor agroturistice în întocmirea documentaţiilor necesare omologării acestora în sistemul informaţional în scopul realizării unor reţele turistice;
· promovarea turismului rural şi a marketingului turistic, în vederea constituirii unei reţele proprii de turism şi racordarea acesteia la turismul internaţional;
· acţiuni de informare şi publicitate, prin Buletinul informativ „ANTREC”, cu periodicitate lunară, precum şi a revistei „Viaţa la ţară”, în care se ilustrează potenţialul turistic românesc; colaborarea cu organizaţiile omologate din alte ţări. Astfel, ANTREC este membră a asociaţiei de profil EUROGITES din anul 1995, contribuind la promovarea şi cunoaşterea potenţialului turistic românesc şi peste graniţele ţării noastre,
· gestionarea şi exploatarea informaţiilor stocate în bănci de date, privind agenţiile şi serviciile oferite în domeniul turismului rural.
În cadrul programului PHARE, pentru dezvoltarea turismului în România, ANTREC este abilitată pentru supervizarea acţiunilor de promovare şi marketing. Proiectul prevede crearea unei reţele de promovare şi rezervare a ofertei şi cererii turismului rural, concepută ca un sistem integrat, informatizat şi computerizat, capabil să fie racordat la piaţa turistică europeană.
c) Asociaţia Operaţiunea Satele Româneşti (OVR – „Opetation Villages Roumains”) înfiinţată în anii 1988-1989, în scopul de a opri planul de desfiinţare a unor sate româneşti care erau incluse în programul de sistematizare şi care urmărea demolarea multor sate şi cătune care trebuiau să dispară ca aşezări rurale.
Începând din anul 1990 această asociaţie a contribuit la dezvoltarea satelor româneşti punând în funcţiune o reţea de turism rural cuprinzând un număr de 14 localităţi din patru zone: Bran, Izvorul Arieşului, Valea Izei, Valea Moldoviţei, Vama, pentru care a întocmit studii şi a stabilit zonele pilot (Bran, Moeciu, Fundata), a căror obiective principale au fost:
• definirea unei strategii de dezvoltare şi de animare a ofertei turistice în cadrul zonelor pilot;
• mobilizarea resurselor umane din zonele luate în studiu;
• activarea reţelelor de interese, de relaţii publice şi competente.
Între ANTREC şi OVR s-a semnat o convenţie în care se precizează angajamentul celor două părţi de a colabora eficient în cadrul programului. OVR a realiza pliante, a marcat satele turistice din reţea cu o siglă – emblemă proprie, a organizat schimburi de turişti din ţările Comunităţii Europene şi invers.
În afara celor trei forme organizatorice – FRDM, ANTREC, OVR – care au o arie de cuprindere pe întreg teritoriul ţării, există o serie de asociaţii, cu caracter local sau zonal.