Peşterile
Peştera este cea mai caracteristică formă a endocarstului. Fenomene carstice, dezvoltate mai ales în rocile calcaroase, peşterile au găsit cele mai prielnice condiţii de formare în rocile Munţilor Pădurea Craiului, fapt demonstrat de numărul mare al golurilor ce străpung aceşti munţi.
În regiunea Văii Iadului, peşterile sunt prezente în număr foarte mare, mai mici sau mai mari, mai luminoase sau mai sumbre, toate însă caracterizate de frumuseţea conferită de mister. În bazinul mijlociu al Văii Iadului, între confluenţele acesteia cu Valea Leşului şi Valea Bisericii, au fost cercetate şi cartate un număr de 101 goluri subterane, numărul lor fiind probabil mai mare. Cercetările şi explorările efectuate în bazinul mijlociu al Iadului, după 1990, au scos în evidenţă existenţa unor adevărate complexe carstice subterane, formate din mai multe peşteri şi avene, legate între ele, fie de galerii înguste, greu de trecut, fie de cursuri subterane permanente sau temporare. Aşa este cazul complexului carstic din Dealul Mihaiului, format din 7 peşteri şi două avene. (fig. 3)
Fig. 3 Detaliu de amplasare a sistemului carstic din Dl. Mihaiului (după TM.Vremir, Z.I. Kovacs, 1996)
Din punct de vedere genetic şi al evoluţiei în timp, peşterile se pot grupa în două mari categorii: peşteri simple şi peşteri complexe.
La formarea şi evoluţia peşterilor complexe şi-au adus aportul o serie de factori dintre care se remarcă acţiunea conjugată a apelor freatice şi a celor vadoase. Peşterile complexe sunt caracterizate de existenţa a cel puţin două nivele distincte. Nivelul superior este caracterizat de existenţa formelor corozive, reprezentate de excavaţii rotunjite, hornuri de echilibru, cupole de coroziune, şi succesiuni de săli separate de galerii înguste cu pandante şi anastomoze.
Nivelul inferior are o dezvoltare mai uniformă, impusă de formarea sub influenţa unor scurgeri libere sau sub presiune. Acest nivel este caracterizat de existenţa unor nivele şi terase de eroziune, terase aluvionare şi galerii cu aspect de chei înalte şi înguste cu pereţii puternic înclinaţi, uneori chiar verticali.
Peşterile simple s-au format şi au evoluat mai uniform decât cele complexe, la formarea lor aducându-şi aportul fie acţiunea apelor freatice, fie a apelor vadoase, fără a se realiza conjugarea celor doi factori. În cazul peşterilor simple predomină fie formele de coroziune, fie cele de eroziune.
Clasificarea peşterilor în simple sau complexe este una pur teoretică, deoarece, în realitate, modul de formare a celor două categorii de peşteri nu poate fi separat întru-totul. În timpul formării uneia sau alteia dintre categorii au intervenit procese complexe care le-au modificat morfologia iniţială. Fiecare peşteră are morfologia şi geneza sa proprie, fiind influenţată de factori diverşi. S-a constatat că există deosebiri între peşterile situate în acelaşi masiv, formate în aceleaşi tipuri de roci, deosebiri generate de o serie de factori locali între care un loc important îl ocupă tectonica rocilor.
Din punct de vedere al stadiului de evoluţie în care se găsesc peşterile de pe Valea Iadului, T. Rusu (1988) deosebeşte peşteri active, care sunt drenate de un curs de apă permanent (P. cu Apă de la Bulz, P. cu Apă din Valea Leşului), peşteri subfosile, în care apele revin la viituri (P. Târului, P. de la Faţa Apei, P. Tunel din Valea Daica ş.a.) şi peşteri fosile, lipsite complet de un curs de apă (P. Păstorului, P. din Dealul Sălătrucului, P. din Lunca Pizlii).
Peştera tunel de la IPEG, din dl Salatrucului (fosta galerie minieră)
Microformele de relief din peşteri sunt numeroase, deosebindu-se atât din punct de vedere al poziţiei, cât şi după procesele care le-au dat naştere. Principalele forme ale reliefului endocarstic au luat naştere prin coroziune, eroziune, procese erozivo-corozive, dar şi prin acumulare.
Formele specifice proceselor de coroziune sunt hieroglifele de coroziune, lamelele, linguriţele şi cupolele de coroziune. Cele mai importante forme care au luat naştere în urma proceselor de eroziune sunt marmitele, nivelele, banchetele, terasele de eroziune ş.a. cele mai diverse şi mai spectaculoase forme aparţin proceselor de acumulare, mecanică sau de umplutură, chimică sau de precipitare şi organică.
Formele de acumulare mecanică sunt reprezentate de blocuri de incasiune, pietre şi prundişuri, care formează uneori importante fragmente de terasă aluvionară, argile reziduale care îmbracă atât pereţii cât şi podeaua sau uneori chiar tavanul unor peşteri. Aceste depozite de umplutură fac uneori imposibilă cunoaşterea amănunţită a unor cavităţi subterane, alteori blocând chiar accesul în interiorul lor.
Formele de precipitare chimică sunt cele care dau frumuseţea plină de mister a golurilor subterane. Prin picurare au luat naştere stalactite tubulare, stalactite şi stalagmite obişnuite, stalactite conice şi bulbate şi coloanele. În peşterile şi galeriile ventilate s-au format anemolitele, acele stalactite deviate de curentul permanent de aer, care dau o frumuseţe deosebită peşterilor (P. Păstorului, P. din Peretele Negrului ş.a.).
În urma prelingerii apelor încărcate cu carbonat de calciu (CaCOB3B) pe pereţii peşterilor, au luat naştere formaţiuni parietale, reprezentate de văluri, perdele, baldachine, cascade împietrite şi cruste de calcit de diferite forme şi dimensiuni. Pe planşeul peşterilor se găsesc gururi şi câmpuri de microgururi, cum sunt cele din Peştera Târului.
Formele de acumulare organică sunt reprezentate de resturi vegetale în amestec cu depozite aluvionare, schelete de animale căzute sau care au trăit în peşteri. Resturile vegetale se întâlnesc mai ales în lungul drenajelor subterane, temporar active, şi la intrarea în peşteri. Scheletele animalelor dispărute s-au acumulat în peşteri sau avene cu rol de „capcană” şi în peşterile care au oferit condiţii prielnice de adăpost pentru animalele sălbatice. În Peştera cu Apă din Valea Leşului şi în Peştera din Peretele Negrului s-au descoperit schelete ale unor animale dispărute, între care predomină cele ale ursului de cavernă (Ursus Speleus), ale hienei de cavernă (Hiena Spelaea) şi ale Caprei Ibex.
Detaliu de amplasare a golurilor subterane in bazinul mijlociu al Văii Iadului (Schita de harta, după T.Rusu, 1988, grafica C. Chiriac)
©copyright GeoBihor 2011
Imagini si text din lucrarea Geografie si turism pe Valea Iadului, ed. Duran`s, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu