Pagini

7 aprilie 2014

EDUCAȚIE ECOLOGICĂ LA COLEGIUL TEHNIC TRAIAN VUIA

Marți, 1 aprilie, la Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” din Oradea s-au diseminat rezultatele cercetărilor din cadrul proiectului Promovarea ariilor protejate din județul Bihor. Este vorba de un proiect de educație ecologică al cărui scop îl reprezintă formarea la elevi și studenți a unei atitudini corespunzătoare față de mediu care să favorizeze implicarea activă și inițiativa personală în domeniul dezvoltării durabile. Grupul-țintă este reprezentat de 18 elevi de clasele a X-a și a XI-a și de 6 studenți din anul I de la specializarea Planificare Teritorială și Geografia Turismului. Proiectul este coordonat de dl prof. dr. Bîdiliță Vasile.
Partenerii instituției sunt Facultatea de Geografie, Turism și Sport a Universității din Oradea, reprezentată de doamna conferențiar universitar dr. Ribana Linc și Administrația Parcului Natural Apuseni, reprezentată de domnul director dr. Alin Moș.
Proiectul include o etapă de documentare, creație și prezentare a rezultatelor (ianuarie-martie) și o etapă de activități pe teren (aprilie-iunie) desfășurată în parcurile naturale Cefa și Apuseni. În perspectiva celor două aplicații de teren, doamna conf. univ. dr. Ribana Linc a susținut prelegerea ”Respectăm natura – ne respectăm pe noi înșine”.
Referatele, eseurile, prezentările power point și posterele prezentate și expuse în cadrul manifestării tratează aspectele specifice și importante la nivel național și local a celor două parcuri naturale din județul Bihor, relieful exocarstic și endocarstic din Parcul Natural Apuseni, vegetația zonelor umede din vestul României, specii faunistice protejate.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu