Pagini

25 martie 2013

Bihorul Turistic - Destinatii

Un nou proiect



    Aflat la graniţa de nord-vest a ţării, judeţul Bihor dispune de un excepţional potenţial turistic. Natura generoasă, istoria, oamenii şi timpul au făcut ca acest ţinut să poată oferi, tuturor celor care îl viziteză, multiple posibilităţi de a-şi petrece timpul, fie ca vin aici pentru recreere, tratament sau doar pentru afaceri. De la turismul de recreere, la turismul balnear, turismul de aventură, speoturism sau turism sportiv, până la turismul cultural si cel de afaceri, toate aceste tipuri de turism pot fi practicate aici.
    Şi totuşi....Deşi dispune de resurse turistice, care îl individualizează în peisajul turismului românesc şi chiar european, Bihorul este un ţinut puţin cunoscut. Încercările timide de promovare a potenţialului turistic din ultimii ani, parcă totuşi ceva mai consistente în ultima perioadă, par a nu fi suficiente, par a nu-şi atinge scopul, poate şi datorită lipsei unei viziuni şi a unei strategii. Indicatorii statistici pentru turism nu sunt la valorile la care ar trebui să fie pentru un areal cu asemenea valenţe turistice.
    Autorităţile locale, cu mici excepţii, ignoră posibilitatea unei dezvoltări durabile prin turism, neconsiderând acest domeniul ca unul prioritar. Rarele si puţin consistentele acţiuni de promovare ale acestora sunt fie făcute "de ochii lumii", fie făcute de neprofesionişti,
    Iniţiative ceva mai consistente vin din mediul privat, de la ONG-uri şi chiar persoane fizice si se opresc de cele mai multe ori la destinaţiile turistice deja consacrate. Însă Bihorul are mult mai multe de oferit decât strandurile cu apă termală de la Băile Felix şi 1 Mai, cetatea si valoroasa arhitectura a Oradiei sau Peştera Urşilor.
    Iniţiem acum un nou proiect prin care ne propunem să aducem în faţa celor interesaţi câteva destinaţii bihorene. Le vom alege pe rând şi în timp, le vom descrie şi vom încerca să demonstrăm astfel că, cu mici ajustări, ar putea fi lesne integrate în reţeua europeană a destinaţiilor turistice de excelenţă. 

Aurelia Dumiter

1 martie 2013

Conferinta de inchidere a proiectului Calator prin Bihor

Joi, 28 februarie 2013, sala de sedinte a Consiliului Judetean Bihor a gazduit, incepand cu ora 13,30, conferinta de inchidere a proiectului ''Calator prin Bihor". Proiectul a fost implementat timp de 2 ani, in perioada martie 2011 - martie 2013, fiind aprobat spre finaţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă  şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.3. „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operaţiunea „Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice si activităţii de marketing specifice”.
Proiectul a avut codul SMIS 18616 si a fost destinat promovării produselor turistice specifice şi atragerii de turişti in judeţul Bihor. Cele 22 de produsele turistice, specifice judetului Bihor, promovate in cadrul activitatilor proiectului au fost grupate pe 4 axe prioritare:
- peşteri amenajate: Peştera Meziad, Peştera Vadu Crişului, Peştera Unguru Mare, Peştera Cetăţile Rădesei, Peştera Gălăşeni;
- peisaj carstic:  Valea Iadului, Valea Sighiştelului, Valea Videi, Valea Roşia, Valea Finişului, Platoul carstic Vaşcău-Călugări;
- biserici de lemn si zid:  bisericile de lemn de la Sebiş, Brădet, Josani, Peştis, Beznea si bisericile de zid de la Abram, Voivozi, Homorog;
- arta populara: ceramica alba, vioara cu goarnă, lada de zestre.
Echipa de implementare a prezentat in cadrul conferintei rezultatele acestui proiect, constand in: materiale de promovare (album, pliante, broşuri, vederi, hartă de buzunar, CD, DVD, spot TV de promovare), un site – www.calatorprinbihor.ro, trei campanii de promovare a resurselor turistice specifice judeţului Bihor,  în 11 oraşe din ţară, şi participarea la Târgul de Turism al României, ediţia noiembrie 2012. Prin acest proiect s-a urmărit creşterea numărului de turşiti care vizitează judeţul, precum şi promovarea potenţialului turistic local la nivel naţional.

Managerul executiv al proiectului a precizat faptul ca toti cei interesati de modul in care s-a derulat acest proiect, de rezultatele si urmarile sale pot adresa intrebari echipei sau isi pot spune parerea despre proiect si pot face propuneri de noi proiecte de promovare turistica a frumusetilor judetului prin accesarea site-ului www.calatorprinbihor.ro, sectiunea carte de oaspeti sau contact sau pot trimite e-mail la info@calatorprinbihor.ro.