Judeţul Bihor este situat în nord-vestul României, la intersecţia paralelei de 460 latitudine nordică cu meridianul de 220 longitudine estică şi se învecinează în partea de nord, nord – est cu judeţele Satu Mare și Sălaj, la est cu judeţul Cluj, la sud si sud - est cu judeţele Arad şi Alba, iar în partea de vest cu Ungaria, pe o lungime a frontierei de 174,5 km.
Relieful. Cu o întindere de 7.535 km2, ocupă 3% din suprafaţa ţării, teritoriul judeţului fiind ocupat de toate formele de relief, dispuse în trepte de la est la vest: munţi (Munţii Şes (Plopiş), Munţii Pădurea Craiului, Munţii Vlădeasa, Munţii Bihorului, Munţii Codru-Moma – în ordinea succesiunii lor de la nord spre sud), dealuri (Dealurile Crişene, ca o subdiviziune a Dealurilor de Vest) şi câmpie (Câmpia Crişurilor în partea sudică şi Câmpiile Ierului şi Nirului în nord).
Clima. Poziţia geografică şi dispunerea reliefului imprimă caracteristici proprii climei şi reţelei hidrografice. Beneficiind de caracteristicile generale ale climatului temperat oceanic din vestul continentului, precum şi de cele ale climatului mediteranean din sud si sud-vest, care îşi fac simţită prezenţa pe teritoriul judeţului, valorile elementelor climatice se dinspun si in functie de relief. Astfel temperatura medie anuală oscilează între 60C, în arealul montan si 10,50C, în câmpie. Valoarea maximă absolută a temperaturii aerului în judeţul Bihor s-a înregistrat în data de 20 iulie 2007, la staţia meteo Oradea, în zona de câmpie, fiind de 40,40C, iar minima s-a înregistrat la data de 24 ianuarie 1942, la staţia meteo Stâna de Vale, fiind de -29,20C.
Precipitaţiile medii multianuale prezintă şi ele diferenţieri generate de altimetria reliefului, fiind mai bogate în zona montană, până la 1200 -1400 mm/an, la Stana de Vale (statiunea fiind considerată, de altfel, „polul precipitaţiilor” din România) şi mai reduse în zonele joase de câmpie, până la 500mm/an. Regimul eolian pune în evidenţă prezenţa vânturilor din direcţie vest şi sud-vest, cu intensităţi si frecvenţe mai ridicate.
Hidrografia. Râurile aparţin bazinului hidrografic al Crişurilor; Barcăul (68 km pe teritoriul judeţului), Crişul Repede (101 km pe teritoriul judeţului), Crişul Negru (136 km pe teritoriul judeţului), Ierul, respectiv afluenţii acestora. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a început amenajarea reţelei hidrografice, pentru a limita amploarea inundaţiilor şi pentru a deseca zonele joase cu exces de umiditate, prin crearea de numeroase canale printre care şi Canalul Colector ce leagă Crişul Repede de Crişul Negru. Lacurile naturale sunt puţine. Mai importante sunt Lacul Şerpilor şi Lacul cu Stuf de lângă Salonta. Dintre lacurile antropice se remarcă cele de baraj (Lacul Leşu, de pe valea Iadei, fiind cel mai însemnat) şi heleşteele din zona de câmpie. Cele mai mari heleştee sunt cele amenajate în scop piscicol: Cefa (598 ha), Tămaşda (200 ha), Homorog (95 ha), Inand (30 ha).
Vegetaţia este reprezentată prin formaţiunile silvostepei, specifice zonei de câmpie (constând în pajişti în alternanţă cu pâlcuri de stejar) ocupată la ora actuală, în cea mai mare parte, de culturi agricole, pajişti secundare, plantaţii de salcâm şi de zona pădurilor de foioase. Etajul pădurilor de foioase, extins până la 1000 m, este alcătuit din păduri de stejar pedunculat (Quercus robur), de cer (Quercus cerris), cu gorun (Quercus petraea), de gorun cu carpen (Carpinus betulus), ulm (Ulmus foliacea), frasin (Fraxinus excelsior), păduri de fag (Fagus sylvatica), cu carpen şi de fag. Pădurile de fag cu molid (Picea excelsa) fac trecerea spre etajul coniferelor (1000-700 m), alcătuit din păduri de molid în amestec cu brad (Abies alba) şi lariţă (Larix decidua).
Fauna bogată cuprinde numeroase specii de interes cinegetic sunt: cerbul Cervus elaphus, ursul (Ursus arctos), mistreţul (Sus scrofa), căpriorul (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), fazanul (Phasianus colchicus) etc. Apele de munte sunt excelente domenii de pescuit populate cu păstrăv indigen (Salmo trutta fario), păstrăv curcubeu (Salmo irideus), zglăvoacă (Cattus gobio) şi lipan (Thymallus thymallus). În apele de deal sunt specifici lipanul (Thymallus thimallus), cleanul (Leuciscus cephalus) mreana (Barbus barbus) şi scobarul iar în cele de şes, crapul (Cyprinus carpio) şi bibanul (Lepomis gibbosus).
Solurile judeţului sunt variate. În zona de câmpie domină cernoziomurile. Local, s-au format soluri nisipoase, aluvionare, săraturi, gleice, etc. În zonele deluroase se remarcă răspândirea largă a luvosolurilor (solurile brune luvice şi luvisoluri albice) iar în munţi, cambisolurile şi spodisolurile sunt cele mai răspândite.
Arii protejate. În judeţul Bihor există 64 de rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, ocupând locul al doilea în ţară: o rezervaţie naturală geologică şi geomorfologică, una speologică, 3 monumente naturale geologice şi geomorfologice, 20 de monumente naturale speologice, 13 rezervaţii naturale botanice, 16 rezervaţii naturale mixte, 8 rezervaţii naturale paleontologice, 2 rezervaţii naturale zoologice. Cele mai multe sunt concentrate în Parcul Natural Apuseni, destinat protecţiei şi conservării zonei de cea mai mare valoare peisagistică şi culturală din Munţii Apuseni.